Picus canus – ghionoaie sură
Este obiectiv de conservare în ROSPA0091 Pădurea Babadag.
AcasăBiodiversitatePăsăriPicus canus – ghionoaie sură
Picus canus – ghionoaie sură
Este obiectiv de conservare în ROSPA0091 Pădurea Babadag.
Etimologia sau de unde provine denumirea științifică
Numele de gen provine din mitologia latină unde Picus, regele din Latium (ulterior Roma), căsătorit cu nimfa Canens, a respins afecțiunea vrăjitoarei Circe, care l-a transformat pe rege în ciocănitoare. Numele de specie provine din latinul canus – gri, cu referire la coloritul capului și al abdomenului.
FOTO Vitalie Ajder
Ambele sexe au coloritul relativ similar: capul gri cu ”mustață” neagră îngustă, abdomenul gri deschis, pal, iar spatele verde. Masculul are o pată roșie pe frunte (lipsește la femelă). Lungimea corpului este de 27-30 cm şi are o greutate medie de 125-165 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 38-40 cm.
Specie sedentară. Sperioasă şi prudentă. Primăvara este depistată pe baza sunetelor emise, dar vara este greu de observat, iar iarna apare în localităţi şi la hrănitorile artificiale. Perioada de reproducere poate începe devreme, în luna martie, iar depunerea ouălor are loc începând cu luna aprilie. Clocesc ambele sexe (masculul noaptea). Păsările cuibăresc izolat, teritoriul unei perechi poate varia în funcție de calitatea habitatului (în special disponibilitatea de hrană). Cuiburile sunt amplasate în scorburi excavate în trunchiul arborilor înalți morți (sau cu lemn moale).
Culege hrana şi de pe sol, dar nu consumă preferenţial furnici, precum ghionoaia verde, hrănindu-se cu insecte pe care le prinde pe copaci.
Ambele sexe au coloritul relativ similar: capul gri cu ”mustață” neagră îngustă, abdomenul gri deschis, pal, iar spatele verde. Masculul are o pată roșie pe frunte (lipsește la femelă). Lungimea corpului este de 27-30 cm şi are o greutate medie de 125-165 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 38-40 cm.
Specie sedentară. Sperioasă şi prudentă. Primăvara este depistată pe baza sunetelor emise, dar vara este greu de observat, iar iarna apare în localităţi şi la hrănitorile artificiale. Perioada de reproducere poate începe devreme, în luna martie, iar depunerea ouălor are loc începând cu luna aprilie. Clocesc ambele sexe (masculul noaptea). Păsările cuibăresc izolat, teritoriul unei perechi poate varia în funcție de calitatea habitatului (în special disponibilitatea de hrană). Cuiburile sunt amplasate în scorburi excavate în trunchiul arborilor înalți morți (sau cu lemn moale).
Culege hrana şi de pe sol, dar nu consumă preferenţial furnici, precum ghionoaia verde, hrănindu-se cu insecte pe care le prinde pe copaci.
Specie rezidentă. Populația cuibăritoare este estimată la 230 – 300 perechi. Este obiectiv de conservare în ROSPA0091 Pădurea Babadag.
Specia contribuie la reglarea mărimii populațiilor de nevertebrate și insecte. În timpul verii contribuie și la diseminarea florei spontane. Specia este considerată indicator al calității habitatului.
Importanța economică a speciei este dată de însuși rolul acesteia în cadrul ecosistemului, prin faptul că controlează/limitează mărimea populațiile de nevertebrate contribuind la o practică forestieră sustenabilă și reducând astfel necesitatea folosirii substanțelor chimice și biocidelor.
Specie menționată în Anexa I a Directivei Păsări, Lista Roșie a speciilor amenințate IUCN 2018 (LC) , Anexa II a Convenției privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979.
În prezent specia este afectată de gestionarea și utilizarea pădurii și plantațiilor, pășunatul în pădure, executarea de drumuri în pădure, speciile invazive non-native, schimbarea compoziției de specii. Amenințările sunt aceleași ca și presiunile la care adăugăm schimbările climatice.
Măsuri active de conservare: