Phalacrocorax pygmeus – cormoran mic
Specia nu este prezentă în ariile naturale protejate din Podișul Nord Dobrogean.
Etimologia sau de unde provine denumirea științifică
Phalacrocorax este versiunea latinizată a cuvintelor greceşti phalakros – chel şi corax – corb, cu referire la pata albă din zona capului cormoranului mare adult și latinescul pygmaeus – pitic, cu referire la dimensiunile păsării comparativ cu rudele sale.
FOTO Vitalie Ajder
Are un penaj negru lucios şi este o specie acvatică. Adulţii au o lungime a corpului cuprinsă între 45 – 55 cm, fiind cu puţin mai mari decât o lişiţă. Anvergura aripilor variază între 75 – 90 cm. Proporţional cu dimensiunile corpului, coada este lungă iar ciocul scurt. Adulţii au o înfăţişare similară. Năpârlesc complet în toamnă înainte de sfârşitul lunii noiembrie.
Trăiesc în „cârduri” şi pescuiesc adesea împreună cu pelicanii. Pentru că au un penaj ce se udă uşor, pot fi observaţi frecvent pe arbori, stânci, grinduri, în poziţii caracteristice, uscându-şi penajul la soare.
La sfârşit de martie şi început de aprilie, perechile revin în coloniile vechi unde repară cuiburile existente (alcătuite din crengi şi căptuşite cu vegetaţie) sau construiesc cuiburi noi. Numărul cuiburilor variază pe un arbore, de la câteva până la câteva zeci. La incubarea ouălor participă ambii părinţi. Într-o colonie mare este o forfotă permanentă generată de adulţii ce aduc şi pleacă după hrană, amplificată de ţipetele puilor şi de ploaia de găinaţuri care atinge în rafale luciul apei. Atmosfera e copleşită de mirosul greu al peştilor şi puilor căzuţi din cuiburi şi aflaţi în diferite stadii de putrefacţie.
Se hrăneşte în special cu peşte şi nevertebrate acvatice, scufundându-se până la câţiva metri adâncime şi o perioadă de până la 1 minut. În caz de pericol, cormoranii regurgitează hrana înghiţită.
Este obiectiv de conservare în ROSPA0040 Dunărea Veche-Brațul Măcin.