Merops apiaster – prigorie

Este obiectiv de conservare în ROSPA0100 Stepa Casimcea.

Etimologia sau de unde provine denumirea științifică

Numele de gen provine din cuvântul comun din greacă și latină  merops, care este numele păsării;  Numele de specie apiaster provine din latină apis și înseamnă albină.

Merops apiaster – prigorie

FOTO Cosmin Manci

Sunt păsări cățărătoare mici, cu penajul viu și divers colorat, picioare scurte, ale căror degete anterioare sunt concrescute la baza lor (degete de tip sindactil). Corpul lor este foarte alungit, aripile lungi și ascuțite și coada lungă. Ciocul lor este alungit, subțire și ascuțit la capăt, și puțin arcuit în jos. Sunt zburătoare iuți și rezistente.

Este o specie migratoare ce iernează în Africa. Membrii familiilor încep să se adune la sfârșitul lunii iulie, plecând din teritoriile de cuibărit din mijlocul lunii august până la începutul lunii octombrie și se întorc de la mijlocul lunii aprilie până la sfârșitul lunii mai, moment în care și începe cuibăritul. Pentru cuibărit necesită pereți și maluri abrupte, uscate, de argilă, nisip, piatră de nisip moale, laterit sau pământ. Perechile monogame pot fi câteodată solitare, dar de obicei formează colonii mici sau mari. În timpul ritualului de împerechere, masculul hrănește femela cu insectele cele mai mari pe care le capturează, păstrându-le pe cele mici pentru sine. După formarea perechii, aceasta începe să sape tunelul de 70-150 cm lungime, la capătul căruia va fi amplasat cuibul. Ocazional la săparea tunelului ajută și alte exemplare din colonie. Puii sunt hrăniți de amândoi părinți și ocazional de alte ajutoare din colonie, până când părăsesc cuibul. O pereche depune o singură pontă într-un sezon de reproducere.

Se hrănește cu insecte zburătoare, mai ales cu himenoptere, preferând albinele și viespile. Adeseori este gregar în timpul hrănirii. Vânează de pe un loc de pândă, zburând până la 7-8 km de colonie. Urmărește în zbor fiecare mișcare și schimbare în direcția de zbor a prăzii. După ce prinde insecta, se duce înapoi cu aceasta, pe ramura de unde a zburat; lovește prada de mai multe ori până ce este omorâtă, după care îndepărtează acul. Pare a fi parțial imună la veninul acestor insecte. O pereche de prigorii pot consuma într-un sezon cca 20.000 de albine. Ocazional mai consumă și greieri, libelule, fluturi, gândaci, lăcuste sau muște.

  • Caracteristicile speciei

    Caracteristicile speciei

    Sunt păsări cățărătoare mici, cu penajul viu și divers colorat, picioare scurte, ale căror degete anterioare sunt concrescute la baza lor (degete de tip sindactil). Corpul lor este foarte alungit, aripile lungi și ascuțite și coada lungă. Ciocul lor este alungit, subțire și ascuțit la capăt, și puțin arcuit în jos. Sunt zburătoare iuți și rezistente.

    Este o specie migratoare ce iernează în Africa. Membrii familiilor încep să se adune la sfârșitul lunii iulie, plecând din teritoriile de cuibărit din mijlocul lunii august până la începutul lunii octombrie și se întorc de la mijlocul lunii aprilie până la sfârșitul lunii mai, moment în care și începe cuibăritul. Pentru cuibărit necesită pereți și maluri abrupte, uscate, de argilă, nisip, piatră de nisip moale, laterit sau pământ. Perechile monogame pot fi câteodată solitare, dar de obicei formează colonii mici sau mari. În timpul ritualului de împerechere, masculul hrănește femela cu insectele cele mai mari pe care le capturează, păstrându-le pe cele mici pentru sine. După formarea perechii, aceasta începe să sape tunelul de 70-150 cm lungime, la capătul căruia va fi amplasat cuibul. Ocazional la săparea tunelului ajută și alte exemplare din colonie. Puii sunt hrăniți de amândoi părinți și ocazional de alte ajutoare din colonie, până când părăsesc cuibul. O pereche depune o singură pontă într-un sezon de reproducere.

    Se hrănește cu insecte zburătoare, mai ales cu himenoptere, preferând albinele și viespile. Adeseori este gregar în timpul hrănirii. Vânează de pe un loc de pândă, zburând până la 7-8 km de colonie. Urmărește în zbor fiecare mișcare și schimbare în direcția de zbor a prăzii. După ce prinde insecta, se duce înapoi cu aceasta, pe ramura de unde a zburat; lovește prada de mai multe ori până ce este omorâtă, după care îndepărtează acul. Pare a fi parțial imună la veninul acestor insecte. O pereche de prigorii pot consuma într-un sezon cca 20.000 de albine. Ocazional mai consumă și greieri, libelule, fluturi, gândaci, lăcuste sau muște.

  • Prezență în Podișul Nord Dobrogean

    Prezență în Podișul Nord Dobrogean

    Este oaspete de vară, întorcându-se din cartierele de iernare pe la mijlocul lunii aprilie și părăsindu-le pe cele cuibăritoare pe la mijlocul lunii august până la începutul lunii octombrie. Populația cuibăritoare în sit este estimată la 500 – 800 perechi. Este obiectiv de conservare în ROSPA0100 Stepa Casimcea.

  • Importanță ecologică

    Importanță ecologică

    Specia contribuie la reglarea mărimii populațiilor de insecte, precum și la diseminarea semințelor speciilor de floră. Este indicator al calității habitatelor agricole.

  • Importanță economică

    Importanță economică

    Importanța economică a speciei este dată de însuși rolul acesteia în cadrul ecosistemului, prin faptul că controlează/limitează mărimea populațiile de insecte, contribuind la o agricultură sustenabilă prin reducerea necesității folosirii substanțelor chimice și biocidelor.

  • Importanță pentru conservare

    Importanță pentru conservare

    Specie este menționată în Anexa I a Directivei Păsări (Anexa nr. 5A din OUG 57), în Anexa II a Convenției privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979, în Lista Roșie a speciilor amenințate IUCN 2018 (LC).

  • Presiunile/amenințările

    Presiunile/amenințările

    În prezent specia este afectată de presiuni precum agricultura intensivă, schimbarea culturilor, înlocuirea pășunii cu teren agricol, poluarea difuză și schimbările climatice etc, toate acestea ducând la alterarea și reducerea habitatului, reducerea populației. Amenințările principale sunt agricultura intensivă și schimbările climatice.

  • Măsuri de conservare

    Măsuri de conservare

    Măsuri active:

    • Asigurarea condițiilor de hrănire pe terenurile arabile pentru speciile dependente de acestea;
    • Menținerea sau crearea fâșiilor/zonelor de protecție adiacente cursurilor de apă.

    Măsuri restrictive:

    • Interzicerea transformării pajiștilor în terenuri agricole;
    • Interzicerea împăduririi pajiștilor;
    • Interzicerea depozitării substanțelor și compușilor minerali și organici, precum: gunoiul de grajd, insecticide, pesticide, metale grele, organochlorine, hidrocarburi aromatice policiclice, izotopi radioactivi în apropierea surselor de apă, conform legislației în vigoare.