Ixobrychus minutus – stârc pitic
Este obiectiv de conservare în ROSPA0040 Dunărea Veche-Brațul Măcin.
Etimologia sau de unde provine denumirea științifică
Derivă din cuvintele de origine greacă iksos – clei de vâsc şi prin extensie lichid vâscos, mâlos şi brychos – sub apă, cu referire la faptul că trăieşte în apă murdară și cuvântul latin minutus – mic ca mărime, cu referire la dimensiunile sale.
FOTO Vitalie Ajder
Adulţii au înfăţişare diferită. Femela are pe spate o culoare maronie cu striaţii negre, comparativ cu masculul care este negru pe spate. Adulţii au o lungime a corpului de 33 – 58 cm, fiind ceva mai mici decât găinuşa de baltă şi au o greutate de 140 – 150 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 49 – 58 cm.
Iernează în Africa și soseşte la începutul lunii aprilie din cartierele de iernare. Este o specie sfioasă, retrasă, cu o viaţă ascunsă, fiind greu de observat. Atunci când este deranjată preferă să se depărteze prin alergare decât în zbor sau rămâne nemişcată în stuful dens unde cu greu este detectată. Cuibul este amplasat pe trestie din anul precedent, căzută la pământ, sau pe ramuri de răchită aflate la joasă înălţime (sub 50 cm). La construirea cuibului, ce are forma unei farfurii puţin adânci şi alcătuit din trestie, papură şi alte resturi vegetale, participă de obicei cei doi părinţi. Clocitul este asigurat de ambii părinţi.
Se hrăneşte cu peştişori, broaşte, insecte acvatice şi larvele acestora, uneori şi puişori ale altor specii de păsări ce trăiesc în stuf.
Este obiectiv de conservare în ROSPA0040 Dunărea Veche-Brațul Măcin.