Hirundo rustica – rândunică

Caracteristicile speciei

Are aripile lungi, înguste și ascuțite și coada adânc bifurcată. Fruntea este brun-roșcată, creștetul și spatele albastru-închis, aripile și coada negre, partea inferioară a gâtului brun-roșcată, pe piept o dungă lată albastru-închisă. Sexele sunt aproape identice, femela este mai puțin lucioasă. Zboară rapid, cu bătăi neregulate din aripi. Au o lungime de 19 cm și o greutate de 16-24 g.

Este o specie migratoare ce iernează în Africa Centrală și de Sud. Migrația de toamnă începe în septembrie și se întorc pentru cuibărit la mijlocul lunii aprilie. Migrează spre sud în stoluri mari, în general pe timp de noapte. Este o specie monogamă, perechile se formează doar pentru o perioadă de reproducere. Câteodată apar și cazuri de poligamie. Câteva exemplare încă au cuiburi în habitate naturale, precum cavități în stâncă sau peșteri, însă, conform studiilor recente, un procent de 99% dintre perechi cuibăresc pe clădiri, care asigură un perete vertical de care se poate atașa cuibul și un acoperiș. În unele locuri cuibărește în colonii mai mari, lângă grajdurile animalelor domestice, dar de cele mai multe ori în colonii răzlețe de 1-3 de perechi. Se pot observa și perechi cuibărind solitar. Perechea construiește cuibul împreună. Acesta este deschis, în formă de ceașcă, clădit din noroi amestecat cu fire de paie, pene sau păr de animale. Interiorul este căptușit cu pene, puf și fire moi de vegetație. Ambii părinți clocesc și își hrănesc puii. Depune frecvent două ponte într-un sezon de reproducere; prima clocire are loc în luna mai, iar cea de-a doua în luna august. Din cauza instalării unei toamne timpurii, puii din cea de-a doua pontă pot pieri. Cuiburile pot fi refolosite în sezonul de reproducere următor, după reparațiile necesare.

Hrana este alcătuită din insecte zburătoare, afide și muște, pe care le vânează exclusiv din zbor. De multe ori adună hrana din apropierea grajdurilor sau a apelor.

Prezență în Podișul Nord Dobrogean

ROSPA0091 Pădurea Babadag, ROSPA0100 Stepa Casimcea.

Specia poate fi observată în timpul migrației, astfel Podișul Nord Dobrogean este traversat de 3.000 – 8.000 exemplare de uliu păsărar, dintre acestea 1.000 – 3.000 traversează situl Stepa Casimcea, iar 1.500 – 5.000 traversează situl Pădurea Babadag.

Importanță ecologică

• Reglarea mărimii populațiilor de rozătoare și a speciilor de pradă. 
• Selecția naturală a animalelor pe care le vânează, capturând animale bolnave sau cu o condiție fizică mai slabă. 
• Consumă cadavrele altor animale, limitând distrubuția potențialelor boli și infecții.

Importanță economică

Importanța economică a speciei este dată de însuși rolul acesteia în cadrul ecosistemului, spre exemplu prin controlul populațiile de rozătoare contribuie la o agricultură și practică forestieră sustenabilă, reducând necesitatea folosirii substanțelor chimice și biocidelor și în acelasi timp stopează răspândirea bolilor, rozătoarele fiind vectori ai multor boli. De asemenea, în ultimii ani uliu păsărar este o speciei de interes eco-turistic.

Importanță pentru conservare

Specie menționată în Anexa II – Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979, Anexa I I- Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23 iunie 1979, Lista Roșie a speciilor amenințate IUCN 2018 (LC), Anexa II – Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (CITES).

Presiunile/amenințările

În prezent specia este afectată de activități antropice precum agricultura intensivă, schimbarea culturilor, pășunatul intensiv, utilizarea substanțelor chimice în practicile agricole, managementul neadecvat al fondului forestier, falconerie, toate acestea ducând la modificarea, fragmentare și reducerea habitatului de hrănire și de cuibărit, precum și la deranjul speciei. 

Amenințările principale sunt continuarea gestionarii neadecvate a pădurii, construirea de parcuri eoliene care pot produce moartea prin coliziune, folosirea intensiva a substanțelor chimice în practicile agricole, monoculturile.

Măsuri de conservare

Măsuri active de conservare:

• Asigurarea condițiilor de hrănire pe terenurile arabile;
• Izolarea liniilor electrice de joasă tensiune pentru a reduce mortalitatea cauzată de acestea prin electrocutare;
• Semnalizarea liniilor electrice de înaltă tensiune pentru a reduce mortalitatea cauzată de coliziune accidentală; 
• Reglementarea funcționării parcurilor eolienne existente;
• Menținerea sau crearea fâșiilor/zonelor de protecție adiacente cursurilor de apă.

Măsuri restrictive:

• Interzicerea transformării pajiștilor în terenuri agricole
• Interzicerea împăduririi pajiștilor;
• Interzicerea depozitării substanțelor și compușilor minerali și organici, precum: gunoiul de grajd, insecticide, pesticide, metale grele, organoclorine, hidrocarburi aromatice policiclice, isotopi radioctivi în apropierea surselor de apă, conform legislației în vigoare
• Interzicerea folosirii substanțelor chimice care conțin substanțe active, de tip neonicotionoid.