Hippolais icterina – frunzăriță galbenă
Este obiectiv de conservare în ROSPA0091 Pădurea Babadag și ROSPA0100 Stepa Casimcea.
AcasăBiodiversitatePăsăriHippolais icterina – frunzăriță galbenă
Hippolais icterina – frunzăriță galbenă
Este obiectiv de conservare în ROSPA0091 Pădurea Babadag și ROSPA0100 Stepa Casimcea.
Etimologia sau de unde provine denumirea științifică
Hippolais – derivă din greaca veche probabil, din cuvintele hupo – sub și laas – piatră, iar icterina – icter galben, cu referire la culoarea penajului
FOTO Vitalie Ajder
Penajul este viu colorat, partea inferioară galbenă ca lămâia, spatele cenușiu-verzui, picioarele cenușiu-albăstrui. Când cântă își ridică ciocul vertical, arătându-și astfel gâtlejul gălbui. Cele două sexe au colorit asemănător. Are ciocul lat la bază, capul relativ mare, aripile lungi, iar coada scurtă, retezată drept. Are obiceiul de a-și zbârli penele de pe creștet. Are o lungime de 12,5–14 cm și o greutate de 11–16 g. Longevitatea maximă în libertate este de 10 ani și 8 luni.
Iernează în sudul Africii, iar primăvara sosește târziu, la sfârșit de aprilie și toamna pleacă foarte devreme, de la sfârșitul lunii iulie până în septembrie. Este o specie solitară, monogamă, perechile rămânând împreună toată viața. Sunt păsări teritoriale în perioada de cuibărire. Excelenți imitatori, masculii preiau elemente din cântecele altor specii; el cântă ziua, însă poate fi auzit uneori și noaptea, în special în perioada de reproducere. Cuibul are formă de ceașcă și este așezat la ramificațiile ramurilor, la o înălțime de 2-4 m de sol, fiind foarte bine ascuns în vegetație. Este construit din crenguțe, fire moi și uscate de iarbă, iar în interior este căptușit cu păr de mamifere, pânze de păianjen, puf și pene. Deseori este ornamentat cu bucăți de hârtie. Puii sunt îngrijiți și hrăniți intens de către ambii părinți.
Este o pasăre care consumă cu precădere insect adulte, dar și omizi, diverse larve, afide, melci, păianjeni etc. Ocazional, în special în timpul toamnei, din dieta sa fac parte și fructele (cătină sau coacăze). Se hrănește fără odihnă în frunziș, culegând hrana atât de pe frunze, cât și din zbor.
Penajul este viu colorat, partea inferioară galbenă ca lămâia, spatele cenușiu-verzui, picioarele cenușiu-albăstrui. Când cântă își ridică ciocul vertical, arătându-și astfel gâtlejul gălbui. Cele două sexe au colorit asemănător. Are ciocul lat la bază, capul relativ mare, aripile lungi, iar coada scurtă, retezată drept. Are obiceiul de a-și zbârli penele de pe creștet. Are o lungime de 12,5–14 cm și o greutate de 11–16 g. Longevitatea maximă în libertate este de 10 ani și 8 luni.
Iernează în sudul Africii, iar primăvara sosește târziu, la sfârșit de aprilie și toamna pleacă foarte devreme, de la sfârșitul lunii iulie până în septembrie. Este o specie solitară, monogamă, perechile rămânând împreună toată viața. Sunt păsări teritoriale în perioada de cuibărire. Excelenți imitatori, masculii preiau elemente din cântecele altor specii; el cântă ziua, însă poate fi auzit uneori și noaptea, în special în perioada de reproducere. Cuibul are formă de ceașcă și este așezat la ramificațiile ramurilor, la o înălțime de 2-4 m de sol, fiind foarte bine ascuns în vegetație. Este construit din crenguțe, fire moi și uscate de iarbă, iar în interior este căptușit cu păr de mamifere, pânze de păianjen, puf și pene. Deseori este ornamentat cu bucăți de hârtie. Puii sunt îngrijiți și hrăniți intens de către ambii părinți.
Este o pasăre care consumă cu precădere insect adulte, dar și omizi, diverse larve, afide, melci, păianjeni etc. Ocazional, în special în timpul toamnei, din dieta sa fac parte și fructele (cătină sau coacăze). Se hrănește fără odihnă în frunziș, culegând hrana atât de pe frunze, cât și din zbor.
Specie migratoare, cuibăritoare, ce poate fi observată în perioada aprilie – septembrie. Populația cuibăritoare în cadrul Podișului Nord Dobrogean este estimată la 450 – 850 perechi. Este obiectiv de conservare în ROSPA0091 Pădurea Babadag și ROSPA0100 Stepa Casimcea.
Specia contribuie la reglarea mărimii populațiilor de nevertebrate și insecte precum și la diseminarea semințelor speciilor de floră. Este indicator al calității habitatelor.
Este dată de însuși rolul acesteia în cadrul ecosistemului, prin faptul că controlează/limitează mărimea populațiile de nevertebrate , în special a insectelor contribuind la o practică forestieră sustenabilă și reducând astfel necesitatea folosirii substanțelor chimice și biocidelor
Specia este menționată în Lista Roșie a speciilor amenințate IUCN 2018 (LC) și Anexa II a Convenției privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979, Anexa II a Convenției privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23 iunie 1979.
În prezent specia este afectată de presiuni precum gestionarea și utilizarea pădurii, pășunatul în pădure, speciile invazive non-native, poluarea apelor și schimbările climatice. În viitor amenințările sunt gestionarea și utilizarea pădurii, speciile invazive și schimbările climatice.
Măsuri active:
Măsuri restrictive: