Accipiter nisus – uliu păsărar

Caracteristicile speciei

Masculul are pieptul de culoare maronie roșiatică, iar spatele gri, lungimea de 28-38 de centimetri și greutatea între 110-196 de grame. Femela este maronie cu pieptul albicios vărgat, cu dungi gri și este cu 25% mai mare decât masculul. Atât masculul, cât și femela, au ochii și picioarele galbene, au aripile scurte și largi, cu vârfuri rotunjite, având o deschidere de 58-80 de centimetri, iar coada este lungă. Perechile sunt monogame în timpul sezonului de împerechere, dar partenerii se schimbă deseori de la un an la altul.

Este o specie migratoare, ce poate fi întâlnită în Podișul Nord Dobrogean ca oaspete de vară, dar dacă iernile sunt blânde poate deveni sedentară, iernând tot aici, cu precădere în apropierea localităților, unde găseşte hrana preferată din abundență. Teritoriile de cuibărit sunt spațioase, deoarece perechile de ulii nu tolerează alte cuiburi în zonă, ajungându-se până la o distanță de peste 3 km între cuiburi. Cuiburile sunt construite de cele mai multe ori doar de către mascul, în arbori care se află de obicei la marginea unei poieni; masculul este doar asistat de către femelă. Cuibul este bine camuflat şi aşezat la o înălțime de 7-12m în interiorul coroanei unui arbore, lângă tulpină sau pe vârful acestuia. În unele cazuri au fost observate perechi care au folosit cuiburile părăsite de către alte păsări pe care le restaurează cu bucăți de scoarță, rămurele cu frunze verzi sau uscate, după care le căptuşesc cu puf. Clocitul este asigurat de femelă, masculul asigurând hrănirea acesteia în această perioadă și uneori înlocuind-o pentru perioade foarte scurte. Există o singură generație de pui într-un an, neexistând pontă de înlocuire.

Este o specie răpitoare de zi, hrana constând din păsări, mamifere mici, insecte sau broaşte, pe care le capturează din zbor efectuat la mică înălțime; uneori vânează şi prin lansare rapidă din locurile de pândă. Deseori este văzut planând la mari înălțimi, de unde se aruncă în picaj asupra prăzii. Printre speciile vânate predomină vrăbiile, cinteza, sturzul cântător, ciocârlia de câmp şi presura galbenă, dar şi alte păsări cu talia până la cea a porumbeilor.

Este obiectiv de conservare în ROSPA0091 Pădurea Babadag, ROSPA0100 Stepa Casimcea și ROSPA0040 Dunărea Veche-Brațul Măcin.

Prezență în Podișul Nord Dobrogean

ROSPA0091 Pădurea Babadag, ROSPA0100 Stepa Casimcea.

Specia poate fi observată în timpul migrației, astfel Podișul Nord Dobrogean este traversat de 3.000 – 8.000 exemplare de uliu păsărar, dintre acestea 1.000 – 3.000 traversează situl Stepa Casimcea, iar 1.500 – 5.000 traversează situl Pădurea Babadag.

Importanță ecologică

• Reglarea mărimii populațiilor de rozătoare și a speciilor de pradă. 
• Selecția naturală a animalelor pe care le vânează, capturând animale bolnave sau cu o condiție fizică mai slabă. 
• Consumă cadavrele altor animale, limitând distrubuția potențialelor boli și infecții.

Importanță economică

Importanța economică a speciei este dată de însuși rolul acesteia în cadrul ecosistemului, spre exemplu prin controlul populațiile de rozătoare contribuie la o agricultură și practică forestieră sustenabilă, reducând necesitatea folosirii substanțelor chimice și biocidelor și în acelasi timp stopează răspândirea bolilor, rozătoarele fiind vectori ai multor boli. De asemenea, în ultimii ani uliu păsărar este o speciei de interes eco-turistic.

Importanță pentru conservare

Specie menționată în Anexa II – Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979, Anexa I I- Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23 iunie 1979, Lista Roșie a speciilor amenințate IUCN 2018 (LC), Anexa II – Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (CITES).

Presiunile/amenințările

În prezent specia este afectată de activități antropice precum agricultura intensivă, schimbarea culturilor, pășunatul intensiv, utilizarea substanțelor chimice în practicile agricole, managementul neadecvat al fondului forestier, falconerie, toate acestea ducând la modificarea, fragmentare și reducerea habitatului de hrănire și de cuibărit, precum și la deranjul speciei. 

Amenințările principale sunt continuarea gestionarii neadecvate a pădurii, construirea de parcuri eoliene care pot produce moartea prin coliziune, folosirea intensiva a substanțelor chimice în practicile agricole, monoculturile.

Măsuri de conservare

Măsuri active de conservare:

• Asigurarea condițiilor de hrănire pe terenurile arabile;
• Izolarea liniilor electrice de joasă tensiune pentru a reduce mortalitatea cauzată de acestea prin electrocutare;
• Semnalizarea liniilor electrice de înaltă tensiune pentru a reduce mortalitatea cauzată de coliziune accidentală; 
• Reglementarea funcționării parcurilor eolienne existente;
• Menținerea sau crearea fâșiilor/zonelor de protecție adiacente cursurilor de apă.

Măsuri restrictive:

• Interzicerea transformării pajiștilor în terenuri agricole
• Interzicerea împăduririi pajiștilor;
• Interzicerea depozitării substanțelor și compușilor minerali și organici, precum: gunoiul de grajd, insecticide, pesticide, metale grele, organoclorine, hidrocarburi aromatice policiclice, isotopi radioctivi în apropierea surselor de apă, conform legislației în vigoare
• Interzicerea folosirii substanțelor chimice care conțin substanțe active, de tip neonicotionoid.