Bombina bombina – buhai de baltă, izvoraș

Caracteristicile speciei

Caracteristici morfologice: 

Este o broască de dimensiuni mici (max. 5 cm) cu un corp îndesat, turtit; bot rotunjit, dorsal, tegumentul este cenușiu sau măsliniu, uneori verde, acoperit de numeroși tuberculi rotunjiți, cu vârful de culoare neagră, ce conferă un aspect și o textură rugoasă; aceste glande pot fi grupate, rezultând într-un model caracteristic; ventral, tegumentul este neted și prezintă un model caracteristic, marmorat cu pete portocalii pe fond negru, presărat cu mici glande de culoare albă (cu aspect punctiform). 

Masculii se deosebesc de femele prin capul mai lat și prin prezența sacului vocal și a calozităților nupțiale; 

Larvele la eclozare sunt mici, de 5-6 mm lungime, coloritul fiind brun cu două dungi longitudinale mai deschise; dezvoltarea larvară durează 2-3 luni.

Maturitatea sexuală poate fi atinsă după al doilea an de viață, iar longevitatea poate atinge 12 ani.

Hrană:  Larvele consumă preponderent materie vegetală, alge, dar și nevertebrate acvatice de dimensiuni mici; juvenilii și adulții consumă nevertebrate, în special insecte.

Reproducere: Începe din aprilie-mai şi poate dura până în august, cu ponte repetate; ouăle (între 10-100 la o depunere) sunt depuse izolat sau în grămezi mici, fixate de obicei de plante; oul are 2 mm diametru, iar capsula gelatinoasă ce îl înveleşte între 7-8 mm, este brun închis la un pol şi alb-gălbui la celălalt; o femelă poate depune mai multe ponte pe an; masculii adulți pot fi auziți vocalizând până vara târziu (de ex. luna iulie), atâta timp cât au la dispoziție habitate acvatice favorabile; în aceste perioade însă, intensitatea corurilor poate fi mai redusă, iar detectabilitatea mai scăzută.

Etologie: Specie cu activitate diurnă-crepusculară, termofilă (activă între 10-30° C), predominant acvatică – poate fi găsită doar în habitate acvatice sau în vecinătatea acestora; evită cursurile de apă curgătoare; intră în apă primăvara devreme, în martie şi se retrage pentru hibernare în octombrie; iernează pe uscat, în ascunzişuri, sau pe fundul apei, în mâl. Masculii vocalizează de regulă în cor, la suprafața apei, sunetele fiind caracteristice.  

Confruntată cu un potențial prădător, specia prezintă “reflexul unken” (unkenreflex), prin care își arcuiește corpul cu partea ventrală îndreptată în sus, către prădător, punându-și în evidență coloritul de avertizare; tegumentul speciei este toxic pentru animalele de dimensiuni mici, provocând iritații celor de dimensiuni mai mari.

Ecologie: Specie asociată zonelor de joasă altitudine, stepă, silvostepă, păduri de foioase sau mixte, pajiști, pășuni, lunci, văi de râu; poate folosi canalele de irigație sau drenaj ca și coridoare de dispersie. Hibridează frecvent cu specia înrudită B. variegata în zonele de contact.

Prezență în Podișul Nord Dobrogean

Specia a fost semnalată într-un număr restrâns, fiind prezentă în populații relativ izolate și de dimensiuni reduse. Habitatele acvatice permanente favorabile speciei sunt puține, cel mai important fiind lacul Peceneaga. Au fost identificate și o serie de habitate acvatice temporare, existența acestora fiind dependentă de regimul de precipitații din cursul iernii și primăverii; astfel, seceta prelungită în aceste perioade afectează direct succesul reproductiv al speciei, punând în pericol persistența acesteia.

Este obiectiv de conservare în ROSCI0201 Podișul Nord Dobrogean și specie strict protejată.

Importanță ecologică

Menținerea sub control a populațiilor de nevertebrate acvatice și terestre.

Importanță pentru conservare

Specie rară, cu populații izolate, dependentă de habitatele acvatice lentice. Este menționată în Cartea Roșie a Vertebratelor din România (Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, 2005).

Presiunile/amenințările

În prezent specia este amenințată de modificarea habitatelor specifice din cauza pășunatului intensiv, poluarea cu deșeuri, dar și prin invadarea cu specii alogene, precum Ailanthus altissima. Schimbările abiotice, precum schimbarea temperaturilor medii anuale și apariția unor extreme în ceea ce privește precipitațiile (secete), cât și poluarea cu pesticide și fertilizatori folosiți în agricultură de asemenea sporesc afectarea habitatelor specifice vieții acestei specii. În perioada de reproducere și cea de dispersie a juvenililor, infrastructura rutieră ce traversează habitatele optime pentru specie, cresc riscul de mortalitate rutieră.

În viitor starea de conservare a buhaiului de baltă cu burta roșie va fi afectată de modificarea și degradarea habitatelor din cauza schimbărilor condițiilor abiotice, dar și a practicilor defectuoase de management ce duc la colmatare și secarea zonelor umede. Invadarea cu specii alogene și fragmentarea cu infrastructură rutieră a habitatelor și zonelor de migrațiune de asemenea vor afecta specia.

Măsuri de conservare

Specie permanentă, cu tendințe stabile și populații izolate în funcție de habitatele lentice disponibile.

Măsurile active de conservare au ca scop îmbunătățirea gradului de conservare al habitatelor specifice speciei prin plantări de arbori și arbuști nativi, în vederea eroziunii solului și creșterea gradului de umbrire și de menținere a umidității (MAC1.14.1), crearea de habitate acvatice suplimentare (MAC1.14.2), managementul periodic al habitatelor acvatice (MAC1.14.4). De asemenea, pentru animalele domestice se vor crea structuri de adăpare speciale, pentru a diminua modificarea habitatelor naturale (MAC1.14.3). Conform planului de management

Pentru conservarea speciei sunt necesare și o serie de măsuri de conservare restrictive în habitatele specifice, precum: abandonarea de deșeuri (MR1.15.2), interzicerea accesului, abandonării sau lăsării în libertate a animalelor domestice (MR1.15.3). O altă măsură restrictivă importantă este reprezentată de interzicerea utilizării pesticidelor din grupele de toxicitate I și II în interiorul sitului, cât și în imediata proximitate a acestuia (MR1.15.4).