
Parcurile naţionale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspectul fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice. Parcurile naționale din județul Tulcea sunt Delta Dunării și Munții Măcinului. În România avem 13 parcuri naționale și 16 parcuri naturale.
Conform Agerpres.ro „Hotărârea sărbătoririi Zilei europene a parcurilor naţionale a fost luată în 1999, când s-au împlinit 90 de ani de la crearea primelor nouă parcuri naţionale în Suedia (mai 1909). În acel an, pe 24 mai, peste o sută de organizaţii din 18 ţări europene au organizat evenimente de Ziua europeană a parcurilor naţionale.”
Iniţiativa a aparţinut Federaţiei EUROPARC, organizaţie nonguvernamentală, fondată în 1973, ce reuneşte sute de autorităţi şi mii de arii protejate din 40 de ţări europene. Europa are numeroase arii protejate importante, dar este în acelaşi timp un adevărat mozaic de naţiuni, culturi şi organizări politice.
MAI
2020