Monitorul Podișului Nord Dobrogean este o aplicaţie Android pentru mobil în vederea colectării de la voluntari de date suport în procesul de monitorizare a stării de conservare a celor 10 tipuri de habitate naturale şi a populaţiilor celor 202 specii de interes comunitar/naţional din cele 21 de arii naturale protejate din Podişul Nord
Dobrogean.

A fost dezvoltată în cadrul activității A.4.2 în contextul demersului de cunoaștere participativă, pentru a facilita accesul publicului la informațiile despre speciile, habitatele din Podișul Nord Dobrogean.

Prin acest instrument s-a dorit creșterea interesului publicului față de punerea în aplicare a măsurilor propuse prin Planul de Management al Podișului Nord Dobrogean. Pe lângă funcția de tip enciclopedic, aplicația este un instrument ce va fi folosit pentru colectarea de date suport de la voluntari.

Aplicația cuprinde două componente:
– un determinator al speciilor, habitatelor de interes conservativ, identificabile prin imagini și informații din baza de date a proiectului, realizat de către experții cu atribuții în domeniu din cadrul proiectului;
– un format de semnalare prin text, imagine, coordonate GPS, a speciilor, habitatelor identificate, cât si a activităților umane cu impact din ariile naturale protejate.

Banca de imagini și texte explicative a aplicației permite în principiu oricui să identifice și să semnaleze specii de floră și faună de interes conservativ din ariile naturale protejate din Podisul Nord Dobrogean.

Semnalările transmise de către voluntari, în cadrul demersului de cunoaștere participativă, prin intermediul aplicației, vor fi validate de catre experții cheie, din punct de vedere al determinării științifice a speciilor, habitatelor.

  • Declinare de responsabilitate și condiții de utilizare a aplicației

Determinatorul de specii și habitate, toate componentele aferente și materialul scris („software”), este distribuit în speranța că va fi util, dar FĂRĂ NICI O GARANȚIE SAU RESPONSABILITATE; fără garanția implicită a comercializării sau adecvarea pentru un anumit scop. Software-ul este furnizat „AȘA CUM ESTE”, iar întregul risc în ceea ce privește calitatea și performanța programului depinde de dvs. În cazul în care programul se dovedește defect și / sau în cazul apariției unor daune (inclusiv, dar fără a se limita la, afectarea utilizării dispozitivului hardware sau pierderea datelor), dezvoltatorul, Asociația pentru Dezvoltare Durabilă DAKIA sau oricine altcineva nu vor fi responsabili. FOLOSIȚI PE PROPRIA RĂSPUNDERE. Puteți redistribui în mod liber orice parte a software-ului inclus în instalare, cu condiția ca această declinare de responsabilitate să însoțească orice distribuție. Această aplicație a fost realizată în cadrul „Managementul Integrat al Podișului Nord Dobrogean”, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, beneficiari Asociația de Dezvoltare Durabilă DAKIA și Societatea „Progresul Silvic”. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Datele de contact ale dezvoltatorului Asociația pentru Dezvoltare Durabilă DAKIA, str. Prof. Dr. Victor Babeș nr. 1, Sector 5, București, C.P. 50589; tel./fax: (+4) 0314.340.555, fax: (+4) 0317.800.021, contact [at] dakia [dot] ro .

  • Informații tehnice

Aplicația de tip determinator este un instrument de implicare a publicului la cunoaștere participativă privind habitatele și speciile de interes conservativ din Podișul Nord Dobrogean.

Aplicația este creată pentru dispozitivele mobile ce folosesc sistemul de operare Android.

Pentru instalarea aplicației determinator se parcurg următorii pași, pe dispozitivul mobil:

Folosind un browser (Chrome, Edge, Opera, etc.) din dispozitivul mobil, se descarcă fișierul de tip APK al aplicației determinator.

Descărcați de AICI