91AA* Vegetaţie forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos/Păduri estice de stejar alb

Descrierea generală a tipului de habitat

Fitocenozele corespunzătoare acestui tip de habitat sunt reprezentate de  păduri submediteraneene termofile edificate de stejarul pufos (Quercus pubescens) și sunt încadrate în următoarele formații forestiere: stejărete pure de stejar pufos (Querceta pubescentis), amestecuri de stejar brumăriu și stejar pufos (Querceta pedunculiflorae-pubescentis), șleauri de silvostepă cu stejar pufos (Querco- pubescentis-Carpineta) și șleauri de silvostepă cu stejar brumăriu și pufos (Querco pedunculiflorae-pubescentis-Carpineta). Au o distribuţie fragmentată, în sudul, estul şi sud-estul României. Are acoperire redusă (20-70%) şi înălţimi de 8-10 m la 100 de ani, este frecvent poienit, cu asociații de pajiști stepice în poieni.

Prezență în Podișul Nord Dobrogean

Habitatul este prezent în întreg situl, din sud (Beidaud) la nord (Horia și General Praporgescu) și de la est (Enisala) la vest (Dorobanțu). Cele mai întinse suprafețe cu acest habitat se regăsesc în OS Babadag (UP I Camena, UP II Slava Rusă, UP V Lunca și UP VI Codru), OS Ciucurova (UP I Dumbrava și UP IV Horia), OS Stejaru (UP II Războieni), precum și pe pășunile împădurite din UAT Dorobanțu (izlazul Cârjelari), UAT Topolog (izlazul Cerbu-Sâmbăta Nouă-Calfa), UAT Casimcea (izlazul Cișmeaua Nouă), UAT Nalbant (izlazul Turda), UAT Mihai Bravu. Ocupă în PND cca. 10 000 -11 000 ha, ceea ce reprezintă cca. 43% din suprafața habitatului la nivel național, respectiv cca. 44% din suprafața habitatului la nivel național în regiunea stepică.

Importanță ecologică

• Naturalistică: habitat reprezentativ pentru PND, pentru Dobrogea și pentru regiunea biogeografică stepică; găzduiește specii rare de floră și faună, reprezentative pentru Dobrogea și regiunea biogeografică stepică, dintre care unele rare, amenințate sau cu valoare ecologică ridicată. PND reunește cele mai întinse, reprezentative și bine conservate păduri cu stejar pufos la nivel național, respectiv la nivelul regiunii biogeografice stepice;
• Protectivă: pădurile ponto-sarmatice cu stejar pufos, singure sau în mozaic cu tufărișuri stepice sau pajiști stepice cu arbori, au un rol protectiv deosebit – fixarea terenului, protecția solului împotriva eroziunii și protecție hidrologică, stocarea carbonului și de reglare climatică;
• Conservativă: pădurile ponto-sarmatice cu stejar pufos conservă o serie de specii de plante rare sau amenințate, constituie loc de înmulțire, hrănire și adăpost pentru specii de faună, contribuie la procesul de pedogeneză;
• Trofică: furnizează hrană pentru diverse specii de faună;
• Mediogenă, peisagistică, recreativă, educativă și științifică: contribuie la asigurarea unui mediu de viață mai adecvat (moderarea factorilor climatici și igienizarea factorilor de mediu (aer, apă, sol) de factori nocivi și poluanți), a unui peisaj natural sau seminatural al zonei PND (menținerea sau ameliorarea ponderii componentei naturale a peisajului, a frumuseții și armoniei peisajului), cu caracteristici estetice și funcționale superioare celor artificiale, a desfășurării în condiții optime a activităților recreative specifice, a posibilității de învățare și de cunoaștere/cercetare a biodiversității specifice regiunii stepice.

Importanță economică

• Furnizează lemn pentru foc și diverse utilizări tradiționale;
• În cazul în care habitatul de păduri ponto-sarmatice cu stejar pufos este localizat pe terenuri cu destinația de pășuni împădurite, acesta poate fi utilizat pentru pășunat, în condițiile prevăzute de planul de management;
• Speciile de arbori, arbuști și erbacee din compoziția pădurilor ponto-sarmatice cu stejar pufos pot furniza o serie de resurse pentru utilizări din cele mai diverse: farmaceutice, cosmetice, alimentare, etc. Pentru menținerea sau îmbunătățirea stării de conservare a habitatului, recoltarea acestor resurse este interzisă sau restricționată.

Importanță pentru conservare

• La nivelul UE: habitat natural de importanță comunitară, prioritar – amenințat cu dispariția pe teritoriul statelor membre și a cărui conservare a devenit o responsabilitate de prim rang pentru Comunitate, având în vedere ponderea actuală din arealul natural istoric pe teritoriul statelor membre (Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (Directiva Habitate), Anexa I Tipuri de habitate naturale de interes comunitar a căror conservare necesită desemnarea unor arii speciale de conservare);
• La nivel național: habitat natural cu o arie de extindere naturală redusă, caracteristic pentru regiunea biogeografică stepică, cu o distribuție spațială fragmentată, în suprafețe de mărime variabilă, semnificativ mai redusă în raport cu distribuția naturală istorică, care susține o diversitate ridicată de taxoni de plante și animale, inclusiv specii rare, amenințate și endemice și contribuie la îmbunătățirea peisajului și a conectivității ecologice.

Presiunile/amenințările

În prezent, cele mai amenințate suprafețe ale acestui habitat sunt cele situate în afara fondului forestier, respectiv pe pășuni împădurite. Pășunatul intensiv afectează regenerarea naturală a habitatului iar pe anumite zone, împreună cu exploatarea arborilor, poate duce chiar la degradarea ireversibilă a habitatului. În zonele din proximitatea terenurilor agricole și pășunilor, habitatul este afectat de incendierea controlată ca practică pentru curățirea terenului. Pășunatul, incendierea pășunilor cu arbori și tăierea arborilor afectează în principal semințișul instalat și lăstarii tineri, favorizând astfel succesul speciilor repede crescătoare cu caracter invaziv sau afectând ireversibil stejarul pufos, specia edificatoare a habitatului.

Seceta și precipitațiile pot avea pe termen lung efecte nedorite cum ar fi transformarea habitatului în stepe sau chiar terenuri degradate. Totodată, creșterea gradului de uscăciune poate ”forța” habitatul să migreze lent în locul altor habitate.

Măsuri de conservare

MAC1.5.1 Adaptarea măsurilor de management (silvotehnice) și a practicilor de exploatare a pădurilor în vederea  menținerii sau creșterii ponderii cvercineelor în arboret pentru refacerea structurii specifice tipului de habitat;

MAC1.5.2 Menținerea consistenței optime a habitatului;

MAC1.5.3 Reconstrucția ecologică a porțiunilor de habitat degradate prin regenerarea naturală cu semănături directe sau plantarea de puieți cu rădăcină protejată;

MAC1.5.4 Crearea/amenajarea de benzi de prevenire a extinderii și/sau de izolare a incendiilor, de cca. 5-10 m lățime, prin îndepărtarea litierei și a resturilor combustibile, arare/ discuire, pe limitele perimetrale ale fondului forestier și/sau pe marginea drumurilor, a șoselelor, a căilor ferate (normale sau forestiere) ce trec prin păduri;

MAC1.5.5 Implementarea unui sistem de detectare timpurie a incendiilor de vegetație și intervenția rapidă pentru stingerea acestora;

MAC1.5.6 Stabilirea unor zone de interdicție pentru pășunat în suprafețele habitatului situate pe pășuni în vederea implementării unor măsuri de reconstrucție a acestuia;

MR1.5.1 Interzicerea pășunatului în zonele de distribuție a habitatului din fondul forestier;

MR1.5.2 Interzicerea aprinderii focului pe suprafața ocupată de habitat și/sau incendierea vegetației;

MR1.5.3 Interzicerea abandonării sau depozitării de deșeuri pe suprafața habitatului;

MR1.5.4 Interzicerea accesului, abandonării sau lăsării în libertate a animalelor domestice pe suprafața ocupată de habitat, cu excepția animalelor de companie însoțite de proprietarii acestora, de câinii însoțitori ai turmelor și cei ai culegătorilor de trufe, în condițiile prevăzute de lege;

MA1.5.1 Efectuarea lucrărilor de ajutorare a regenerării și îngrijire a semințișurilor:

– în cazul în care pătura erbacee este foarte bine dezvoltată, solul va fi mobilizat pe 30 – 40 % din suprafața ce se urmărește a fi însămânțată, cu atenție însă pentru protejarea speciilor rare; Dacă subarboretul și/sau speciile secundare sunt abundente și nu au fost extrase la timp, acestea trebuie înlăturate imediat după instalarea semințișului de stejar pufos și alte cvercinee asociate (la sfârșitul iernii, după trecerea perioadei cu geruri puternice, astfel încât să nu fie vătămat semințișul crescut la umbră și incomplet lignificat). Tăierea se recomandă a fi executată de sub colet;

– în cazul în care fructificațiile sunt foarte rare sau semințișul stejarului pufos (și a speciilor de cvercinee asociate) nu se instalează în ochiurile deschise prin tăieri de regenerare, se va recurge la plantații (eventual la semănături directe). Se recomandă ca puieții de stejar pufos și stejar brumăriu să fie plantați în biogrupe sub forma unor buchete (pe 20-100 m2), grupe (pe 100-1000 m2) și nu în amestec intim cu speciile de amestec pentru a nu fi copleșiti de acestea. Materialul seminologic va fi de proveniență locală sau din ecotipuri similare. Pe lângă speciile edificatoare, pot fi introduse, în microstațiuni favorabile, și alte specii (păr pădureț, vișin turcesc, etc.), în proporție apropiată de cea a tipului natural fundamental de pădure, crescând astfel biodiversitatea, valoarea ecologică și economică a arboretului. În arboretele din silvostepă este indicat, ca în cazul plantațiilor, să se utilizeze puieți cu rădăcina protejată; Semințișul speciilor principale vătămat cu ocazia lucrărilor de exploatare se va recepa;

– pentru protejarea semințișurilor de concurența speciilor ierboase și arbustive, se vor executa descopleșiri. Se recomandă ca în primii 2 – 3 ani de la instalare (până la atingerea unei înălțimi de 40 – 50 cm), în funcție de condițiile caracteristice fiecărui arboret, să se efectueze câte două descopleșiri pe an, una la începutul sezonului de vegetație (luna mai) și alta spre sfârșitul acestuia (lunile septembrie – octombrie). 

– în cazul plantațiilor se recomandă receparea puieților, cu excepția plantațiilor realizate cu puieți cu rădăcină protejată.