Podișul Nord Dobrogean

Sit de importanță comunitară

Informatii

Cod ROSCI0201
Suprafata 84 875 ha
Etichete ,

Descriere

La nivel național situl este cel mai întins și reprezentativ pentru regiunea biogeografică stepică, fiind constituit în proporție de peste 95% din habitate de interes comunitar, între care domină ca întindere habitatele de stepă, pădurile submediteraneene și balcanice și habitatele de tufărișuri. În cadrul celor zece habitate de interes comunitar, dintre care cinci sunt prioritare pentru conservare, o proporție importantă dintre asociațiile vegetale au un caracter endemic pentru Dobrogea, în sit fiind cea mai mare parte a ariei lor de răspândire la nivel național și european.

Habitatele adăpostesc 68 de specii de plante superioare de interes național și 7 specii de plante de interes comunitar, dintre care se remarcă clopoțelul dobrogean, merinana și vinețelele, specii endemice pentru Dobrogea, cu cea mai mare parte a ariei de distribuție națională și mondială pe teritoriul sitului. Alte specii de interes comunitar din sit sunt capul șarpelui, ouăle popii, irisul bărbos și buruiana cu cinci degete.

Au fost identificate în sit peste 50 de specii de mamifere, dintre speciile protejate la nivel european fiind prezente aici popândăul, dihorul pătat și cel de stepă, șoarecele săritor de stepă și hamsterul dobrogean, ultimele două având în sit o stare excelentă de conservare. Dintre cele 15 specii de lilieci identificați în sit și strict protejați la nivel european, se remarcă liliacul mare cu potcoavă.

Populații certe și stabile au 10 specii de reptile și 7 specii de amfibieni, de interes comunitar fiind ţestoasa dobrogeană, balaurul mare și buhaiul de baltă cu burta roșie. Nevertebratele sunt reprezentate în sit prin populații de croitor cenuşiu, croitor mare,  calul dracului, fluturele roșu de mlaștină și cărăbușul cu corn, o specie întâlnită doar în patru situri din țară și specifică pădurilor de foioase.

ROSCI0201 Podișul Nord Dobrogean prezintă suprapuneri cu ROSPA0091 Pădurea Babadag, ROSPA0100 Stepa Casimcea și ROSPA0073 Măcin – Niculițel. Pe teritoriul sitului se găsesc și cele 16 rezervații naturale: Dealul Bujorilor, Rezervația de liliac Fântâna Mare, Vârful Secarul,  Korum Tarla, Pădurea Babadag – Codru, Muchiile Cernei – laila, Beidaud, Valea Mahomencea, Dealul Ghiunghiurmez, Valea Ostrovului,  Uspenia, Casimcea, Colțanii Mari, Peceneaga, Măgurele, Războieni.

You are donating to : Greennature Foundation

How much would you like to donate?
$10 $20 $30
Would you like to make regular donations? I would like to make donation(s)
How many times would you like this to recur? (including this payment) *
Name *
Last Name *
Email *
Phone
Address
Additional Note
paypalstripe
Loading...