Pandion haliaetus – uligan pescar/vultur pescar
Este obiectiv de conservare în ROSPA0040 Dunărea Veche-Brațul Măcin.
Etimologia sau de unde provine denumirea științifică
Denumirea de gen provine din mitologie, Pandion, unul din regii Atenei şi bunicul lui Theseus, fiind transformat într-un vultur, iar numele de specie este compus din cuvintele greceşti halos – mare şi aetos – acvilă.
FOTO Cosmin Manci
Prezintă adaptări specifice pentru prinderea peştilor: penaj dens, uleios, picioare mari, nări care se închid când se scufundă, deget exterior reversibil ceea ce ajută la prinderea bună a peştelui, cu 2 degete în faţă şi 2 degete în spate. Cele 4 degete sunt egale, spre deosebire de ceilalţi vulturi. Ghearele sunt lungi şi curbate, iar pe degetele picioarelor, sunt prezente “proeminenţe spinoase” ce ajută la fixarea peştilor. Adulţii au înfăţişare similară, fiind maro pe spate, coadă şi aripi şi ating maturitatea sexuală la 3 – 5 ani. Capul şi corpul sunt albe, iar peste ochi trece o bandă de culoare închisă. Lungimea corpului este de 52 – 60 cm şi o greutate cuprinsă între 1.200 – 1.600 g pentru mascul şi 1.600 – 2.000 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 152 – 167 cm.
Iernează în Africa și soseşte din cartierele de iernare la sfârşitul lui martie sau începutul lui aprilie. Specia este monogamă toată viaţa şi poate trăi 25 de ani. Ritualul nupţial se manifestă prin treceri successive pe deasupra cuibului, însoţite de strigăte cu rol de a descuraja rivalii. Cuibul este aşezat pe stânci, în copaci sau pe stâlpii reţelelor electrice, la o distanţă de 3 – 5 km de o zonă umedă. Este alcătuit din crengi şi îmbunătăţit an de an. Poate atinge 1 m înălţime şi 1 m în diametru. El îşi apără cuibul, dar nu şi teritoriul din jurul cuibului și vânează la o distanţă de până la 14 km de la cuib, prada fiind situată la o distanţă mare de cuib. Clocitul este asigurat de ambii parteneri. În această perioadă vânează numai masculul, care hrăneşte femela.
Se hrăneşte în special cu peşte dar şi cu mamifere mici, păsări rănite şi broaşte. Vânează planând în cercuri largi sau “plutind la punct fix”. După ce peştele a fost observat, planează la o înălţime de 10 – 30 m deasupra acestuia, până cand peştele ajunge într-o poziţie potrivită. Apoi plonjează brusc, cu aripile închise pe jumătate şi dispare pentru câteva secunde sub apă, după care decolează cu peştele în gheare. Rata de succces în prinderea peştilor variază între 24 – 74 % şi depinde de abilitatea păsării şi de condiţiile climatice. Vulturul pescar nu poate înota şi au fost cazuri cand s-a înecat, prinzându-şi ghearele în peşti prea mari, pe care nu i-a putut ridica.
Este obiectiv de conservare în ROSPA0040 Dunărea Veche-Brațul Măcin.