Circus pygargus – erete sur
Este obiectiv de conservare în ROSPA0091 Pădurea Babadag și ROSPA0100 Stepa Casimcea.
Etimologia sau de unde provine denumirea științifică
Circus – forma latinizată a cuvântului grecesc kirkos – răpitoare ce descrie cercuri și cuvintele greceşti pyge – târtiţă şi argos – alb lucios, cu referire la pata albă de la baza cozii.
FOTO Saxifraga – Mark Zekhuis
Spre deosebire de celelalte specii de ereţi, la aceasta, apare atât la mascul cât şi la femelă câte o dungă neagră, pe ambele părţi ale aripii. Masculul spre deosebire de celelalte specii de ereţi are un penaj gri mai închis. Femela este maro. Lungimea corpului este de 39 – 50 cm (coada 16 – 18 cm) şi greutatea medie de 265 g pentru mascul şi 345 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 96 – 116 cm. Este cel mai mic dintre ereţi.
Iernează în Africa iar tinerii îşi petrec prima vară în cartierele de iernare. Cuibăreşte solitar sau în colonii mici, de până la 30 de cuiburi, dispuse la distanţe de cel puţin 10 m. Se asociază pentru cuibărit pentru a asigura o mai bună apărare contra prădătorilor (vulpi, ciori şi alte răpitoare). Reproducerea începe cu ritualul nupţial, de forma unui dans aerian spectaculos. Perechile se păstrează pe o perioadă de mai mulţi ani. Masculul se poate împerechea cu 2 – 3 femele. Cuibul folosit doar un sezon este construit de femelă în vegetaţie înaltă, din paie şi iarbă. Clocitul este asigurat de femelă, care este hrănită de mascul în tot acest timp. Masculul hrăneşte femela de 5 – 6 ori pe zi, în perioada incubării şi de 7 – 10 pe zi, după eclozarea puilor.
Se hrăneşte cu mamifere, păsări, broaşte, şopârle şi insecte. Pentru hrănire zboară la înălţime mică cu o viteză redusă (circa 30 km/h), folosind trasee fixe. Masculul vânează pe o distanţă de până la 12 km de cuib, iar femela pe o distanţă de circa 1 km de la cuib şi numai după ce puii au eclozat. Într-o manieră specifică ereţilor, masculul hrăneşte femela în zbor, lasând prada să cadă, iar femela o prinde în aer.