Aquila (Clanga) clanga – acvilă ţipătoare mare

Este obiectiv de conservare în ROSPA0091 Pădurea Babadag.

Etimologia sau de unde provine denumirea științifică 

Aquila – provine din latinescul aquilus – culoare închisă, cu referire la penajul închis la culoare al păsării și latinescul clango – a ţipa

Aquila clanga – acvilă ţipătoare mare

FOTO Laurențiu Petrencu

Este o pasăre de dimensiuni mari, compactă, cu penaj brun închis. Lungimea corpului este de 59-69 cm şi greutatea medie este cuprinsă între 1600-2500 g. Zboară cu bătăi rapide de aripi, asemănătoare șorecarului. Aripile sunt arcuite tipic în jos când alunecă prin aer. Penele capului și aripilor sunt de un maro foarte închis și contrastează cu penajul în general maro. Juvenilii au coloritul pătat pe un fond brun închis, iar acoperirile aripilor și remigele secundare sunt terminate cu o pată albă, mai mare sau mai mică ce formează pe aripi două benzi deschise, vizibile de la distanță. Uneori se înregistrează cazuri de hibridizare cu acvila țipădoare mică (Aquila pomarina).

Este o specie monogamă și teritorială. Juvenilii rămân împreună cu părinții până când ating maturitatea sexuală. Specia manifestă fenomenului de „cainism” – puiul mai mic este atacat și chiar omorât de către puiul mai puternic sau moare de inaniție. În cartierele de iernare specia este mai socială, astfel pot fi văzute până la 10 exemplare de vârste diferite, în grupuri care patrulează după hrană.

Acvila țipătoare mare cuibărește rar și în număr mic în nordul și estul Europei, centrul și sudul Asiei. Cuibărește în Estonia, Polonia, Belarus, Moldova, Rusia, Ucraina, Kazahstan, China continentală și Mongolia, Pakistan și nord-vestul Indiei. În perioada de pasaj și sezonul rece apare în număr mic într-un teritoriul foarte întins, care cuprinde Europa Centrală și de Est, nordul și estul Africii, Orientul Mijlociu, Peninsula Arabică, India și Asia de Sud-Est. Populația europeană cuibăritoare este estimată la 810 – 1100 perechi.

În România este o specie semnalată ca posibil cuibăritoare mai ales în sudul țării, sudul Dobrogei și Delta Dunării, de-a lungul Dunării și în Podișul Transilvaniei. În timpul pasajului se estimează un efectiv între 30 și 80 de exemplare la nivel național și 10 – 20 exemplare care iernează.

Populația a marcat un declin accentuat între anii 1970 și 2000, mai ales în Rusia. Cele mai mari efective sunt prezente în Rusia, Belarus și Ucraina.

Hrana speciei constă de regulă din alte specii de mamifere mici, păsări, amfibieni, reptile, ocazional pești, insecte, cadavre. Prada e capturată în zonele umede și pe terenurile agricole.

Este obiectiv de conservare în ROSPA0091 Pădurea Babadag.

  • Caracteristicile speciei

    Caracteristicile speciei

    ……………………

  • Prezență în Podișul Nord Dobrogean

    Prezență în Podișul Nord Dobrogean

    ROSPA0091 Pădurea Babadag, ROSPA0100 Stepa Casimcea.

    Specia poate fi observată în timpul migrației, astfel Podișul Nord Dobrogean este traversat de 3.000 – 8.000 exemplare de uliu păsărar, dintre acestea 1.000 – 3.000 traversează situl Stepa Casimcea, iar 1.500 – 5.000 traversează situl Pădurea Babadag.

  • Importanță ecologică

    Importanță ecologică

    • Reglarea mărimii populațiilor de rozătoare și a speciilor de pradă. 
    • Selecția naturală a animalelor pe care le vânează, capturând animale bolnave sau cu o condiție fizică mai slabă. 
    • Consumă cadavrele altor animale, limitând distrubuția potențialelor boli și infecții.
  • Importanță economică

    Importanță economică

    Importanța economică a speciei este dată de însuși rolul acesteia în cadrul ecosistemului, spre exemplu prin controlul populațiile de rozătoare contribuie la o agricultură și practică forestieră sustenabilă, reducând necesitatea folosirii substanțelor chimice și biocidelor și în acelasi timp stopează răspândirea bolilor, rozătoarele fiind vectori ai multor boli. De asemenea, în ultimii ani uliu păsărar este o speciei de interes eco-turistic.

  • Importanță pentru conservare

    Importanță pentru conservare

    Specie menționată în Anexa II – Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979, Anexa I I- Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23 iunie 1979, Lista Roșie a speciilor amenințate IUCN 2018 (LC), Anexa II – Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (CITES).

  • Presiunile/amenințările

    Presiunile/amenințările

    În prezent specia este afectată de activități antropice precum agricultura intensivă, schimbarea culturilor, pășunatul intensiv, utilizarea substanțelor chimice în practicile agricole, managementul neadecvat al fondului forestier, falconerie, toate acestea ducând la modificarea, fragmentare și reducerea habitatului de hrănire și de cuibărit, precum și la deranjul speciei. 

    Amenințările principale sunt continuarea gestionarii neadecvate a pădurii, construirea de parcuri eoliene care pot produce moartea prin coliziune, folosirea intensiva a substanțelor chimice în practicile agricole, monoculturile.

  • Măsuri de conservare

    Măsuri de conservare

    Măsuri active de conservare:

    • Asigurarea condițiilor de hrănire pe terenurile arabile;
    • Izolarea liniilor electrice de joasă tensiune pentru a reduce mortalitatea cauzată de acestea prin electrocutare;
    • Semnalizarea liniilor electrice de înaltă tensiune pentru a reduce mortalitatea cauzată de coliziune accidentală; 
    • Reglementarea funcționării parcurilor eolienne existente;
    • Menținerea sau crearea fâșiilor/zonelor de protecție adiacente cursurilor de apă.

    Măsuri restrictive:

    • Interzicerea transformării pajiștilor în terenuri agricole
    • Interzicerea împăduririi pajiștilor;
    • Interzicerea depozitării substanțelor și compușilor minerali și organici, precum: gunoiul de grajd, insecticide, pesticide, metale grele, organoclorine, hidrocarburi aromatice policiclice, isotopi radioctivi în apropierea surselor de apă, conform legislației în vigoare
    • Interzicerea folosirii substanțelor chimice care conțin substanțe active, de tip neonicotionoid.