Prima atestare a comunei o găsim în Defterul otoman din 1543, sub numele de Alibeichioi (satul lui Ali-bei), nume păstrat până în 1923. Denumirea Izvoarele datează din 1964.
Localități componente: Izvoarele (reşedinţă), Alba, Iulia
Arii naturale protejate ce se suprapun peste teritoriul administrativ: ROSCI0201 Podișul Nord Dobrogean și ROSPA0091 Pădurea Babadag
Comuna este localizată în zona geografică înaltă a dealurilor Niculiţel, cuprinzând dealul Consul, o porţiune din valea râului Taiţa, dealurile Caracus, Trestenic, Techeaua, Dealu Mare, Bocluga, văile Lozvei şi Tăiţei. Morfologic, teritoriul se prezintă sub forma unor culmi deluroase care alternează cu zone depresionare mici şi formate din bazine hidrografice.
Particularitatea acestei localităţi este dată de populaţia sa şi de stilul de viaţă specific, etnologul Narcisa Ştiucă spunând despre această comunitate că este „singura comunitate compactă de greci din România, singura care trăieşte în mediul rural”.
Potrivit legendei, localitatea a fost întemeiată în anul 1828 de 13 familii de greci care au plecat din satul Aspru – Acdere (zona Salonic) din cauza persecuţiei turceşti și pentru că ruşii ţarişti, mari duşmani ai otomanilor, le promiseseră grecilor „protecţie şi pământuri scutite de dări”. Acestor familii de greci li s-au alăturat 7 familii de bulgari din Curuchioi, zona Varna.
Locuirea pe aceste locuri este însă una mult mai veche, aici fiind descoperite vestigii din epoca romană şi romano-bizantină, precum și aşezarea Gumelniţa – „La Fântână”, datând din eneolitic.
În stilul arhitectural actual se regăsesc locuinţe din ceamur sau chirpici, cu stâlpii prispei modelaţi prin tăiere şi dăltuire, asemănători capitelurilor. Un element decorativ specific localităţii Izvoarele îl reprezintă profilurile de păsări stilizate, dispuse în partea superioară a ferestrelor şi a uşilor.
Foto: Andreea Acasandre